Oua rosii in coji de ceapa

Aperitive


Ai nevoie de:

15 oua
coji de ceapa
3 linguri otet
2 linguri ulei
sare





Mod de preparare:
 
Inainte de a fierbe ouale, e bine sa le tii pentru o ora la temperatura camerei. Daca sunt reci, ele vor crapa la fierbere.

Pentru a indeparta grasimea sau murdaria de pe oua, ca vopseaua sa se prinda mai bine, poti sa le speli si abia apoi sa le pui la fiert in apa cu sare. Daca alegi oua cu coaja alba, la final ele vor avea o culoare mai puternica decat cele cu coaja bej.

Ai nevoie de cat mai multe coji de ceapa, deoarece in contact cu apa cojile isi micsoreaza volumul. Ca sa obtii o culoare rosie aprinsa, folosesti coaja rosie de ceapa. Cojile de ceapa le pui intr-o oala cu apa, sare si cu otet. Lasi continutul sa fiarba pentru 15 minute (culoarea apei sa fie intensa), dupa care pui ouale.

Apa in oala sa acopere de doua degete ouale. Le lasi sa fiarba la foc mic, fara sa amesteci in oala. Cu cat lasi ouale mai mult timp in lichid cu atat culoarea va fi mai intensa. Totusi, trebuie sa tii cont de faptul ca oualele nu vor avea o culoare atat de inchisa precum cea a lichidului.

Cu o lingura scoti ouale pe un servet de bucatarie si dupa ce s-au uscat de apa si sunt inca fierbinti (pentru o stralucire frumoasa si de durata) le stergi cu un servetel imbibat in ulei.

De asemenea, poti sa faci imprimeuri pe oua, punand diverse frunze (trifoi, patrunjel, marar, leustean) pe oua si legandu-l cu ciorap de nailon. Portiunea de ou acoperita va ramane alba si va lua forma frunzei.

Cu ceara calda, o pensula sau un condei si multa imaginatie poti sa incondeiezi ouale inainte de a le pune in oala cu coji de ceapa. Modelul desenat cu ceara va ramane alb.

Daca vrei sa colorezi si in alte culori ouale, poti sa folosesti in loc de coji de ceapa sfecla rosie pentru o culoare roz, frunze de spanac pentru culoarea verde, varza rosie sau afine pentru culoarea albastra, morcovi pentru culoarea portocali, coji de nuci sau cafea pentru culoarea maro, coji de portocale sau sofran pisat pentru galben. 

Sa ai o masa delicioasa!







Free Blog Counter

Un comentariu:

Ioana spunea...

am vopsit si eu ouale cu coji de ceapa dupa reteta ta, si au iesit super!! :D:D:D:D

IUBESTE-MA

Copyright © Iulia Ciornei
Toate drepturile rezervate.