Paste Tagliatelle cu varza

Paste


Ai nevoie de :
 (pentru 2 portii)

200g paste
1/2 varza mica
1 ceapa
5 linguri ulei
condimente (sare, piper, foi de dafin, patrunjel verde) dupa gust
 




Mod de preparare:

Varza si ceapa le tai fideluta si le pui intr-o tigaie sa se inmoaie, cu 2-3 linguri ulei, o frunza de dafin si putina apa, aproximativ 150ml. Nu este nevoie sa pui multa apa deoarece si varza va da drumul la apa. Varza o pregatesti sub capac si la foc mic.

Intr-o oala pui apa la fiert. Cand aceasta clocoteste, adaugi sare, 2 linguri de ulei si pastele. Timpul de fierbere este cel indicat pe ambalajul lor.

Cand pastele s-au fiert, le scurgi de apa, le treci printr-un jet de apa rece, din nou le scurgi bine de apa si le pui in tigaia cu varza.Amesteci varza cu pastele si mai condimentezi mancarea daca este nevoie.

Servesti pastele cu varza presarate cu patrunjel verde. 

Sa ai o masa delicioasa!












Free Blog Counter

Niciun comentariu:

IUBESTE-MA

Copyright © Iulia Ciornei
Toate drepturile rezervate.